Radio Romania International

Arhiva :

Succesiunea la domnie în Evul Mediu românesc
(2007-08-13)
Ultima actualizare: 2007-08-13 14:23 EET Print
Coroana, sceptrul şi tronul au fost simboluri ale puterii dintotdeauna. Ele au fost rîvnite deopotrivă de succesori şi pretendenţi pentru a accede în fruntea unui stat, pentru a satisface ambiţii. Nu de puţine ori în istorie, diverşi regi, prinţi şi dinaşti şi-au cîştigat puterea prin înlăturarea rivalilor. Nici principii români în Evul Mediu nu au făcut excepţie de la regulă. Desele schimbări de domnie, lupta dintre familii sau ramuri ale familiilor domneşti au adus instabilitate politică şi incoerenţă în administrarea celor două principate Moldova şi Ţara Românească. Istoria Ţărilor Române de la începuturi şi pînă în prima jumătate a secolului al 19-lea a fost marcată de puţine domnii lungi, cu durata a zeci de ani. Basarab I, Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu şi Constantin Brâncoveanu sînt domnitorii care au avut domnii neîntrerupte de cel puţin două decenii. Ştefan cel Mare a avut o domnie de circa o jumătate de secol, 47 de ani, fapt remarcabil pentru vremea sa, în a doua jumătate a secolului al 15-lea. Ceilalţi principi au domnit fie cu întreruperi, fie prea puţin pentru a-şi dovedi realele calităţi de lideri. Principala cauză a instabilităţii instituţiei monarhice în Principatele Române a fost absenţa unui principiu care să reglementeze succesiunea la tron. În timp ce în Occident şi în Europa Centrală succesiunea la tron avea la bază un principiu foarte clar, dreptul primului născut al suveranului în funcţie, în partea răsăriteană a Europei succesiunea era ceva mai complicată: de la ocuparea tronului nu era exclus nici un membru masculin al familiei din care se trăgea principele în funcţie. L-am invitat la microfon pe istoricul Ştefan Andreescu, specialist în istorie medievală românească, pentru a clarifica principiul succesiunii la domnie în Ţările Române. Ştefan Andreescu stabileşte originea acestui principiu în dominaţia politică mongolă a estului Europei începînd cu a doua jumătate a secolului al 13-lea şi pînă în primul sfert al secolului al 15-lea: “Noi am preluat sistemul mongol de succesiune dat fiind că statele medievale româneşti s-au format în secolul în care în întreaga zonă extracapartică se afla sub dominaţie mongolă (sec. 13-14). Asta a şi facilitat de altfel crearea statelor româneşti deoarece a blocat expansiunea regatului maghiar spre Marea Neagră, astfel coagulîndu-se acele prime formaţiuni politice româneşti. Sistemul acesta de succesiune se numeşte ereditar-electiv. În loc ca la tron să urmeze primul născut, cum se întîmpla în statele sedentare, mongolii foloseau acest sistem care însemna că din cadrul familiei imperiale, gingins-hanide, era ales un cîrmuitor, cel mai în vîrstă, nu primul născut, ci fratele defunctului han care devenea astfel suveranul mongol.” Sistemul de succesiune ereditar-electiv a avut ca mare defect, aşa cum spuneam, instabilitatea politică. Aceasta era favorizată de faptul că sistemul ereditar-electiv nu recunoştea descendenţa feminină. Astfel, se puteau strecura şi pretendenţi nelegitimi. Ştefan Andreescu: “Am preluat acest sistem care este plin de efecte colaterale. În sensul că oricine era os de domn, un descendent pe linie masculină dintr-un domn al Moldovei sau Ţării Româneşti, indiferent dacă era în interiorul sau în afara căsătoriei, dacă găsea o bază politică, o grupare boierească pentru susţinere şi al unei puteri străine, el putea ajunge la cîrma ţării. Un impostor şi un aventurier ca Despot Vodă, care nu putea să susţină cu nici un chip că părinţii lui erau membri ai familiei domneşti, a proclamat în formula lui de intitulare că este nepot al lui Ştefan cel Mare. Acest sistem creează dificultăţi şi pentru istorici să stabilească cînd e vorba de descendenţi autentici sau nu. Pe de altă parte, s-au format şi ramuri dinastice ce se confruntau între ele. Izvoare ca acelea de la mijlocul secolului al 15-lea ne vorbesc de lupta dintre Drăculeşti, descendenţii lui Vlad Dracul, adică ramura lui Mircea cel Bătrîn, şi Dăneşti, descendenţii fratelui lui Mircea, Dan I. În cursul veacului al 16-lea asistăm la alte lupte dinastice perpetuate în cadrul acestei familii. Apărea deci şi efortul din partea unor domni nou-veniţi de a-şi impune familia ca ramură dinastică la cîrma ţării.” În răsăritul Europei, în spaţiul ortodox, Biserica nu a reuşit să se impună în învestirea domnilor şi să contribuie la stabilirea unor reguli clare în privinţa ordinii succesorilor aşa cum a făcut Biserica Romano-Catolică. Ştefan Andreescu arată în ce a constat rolul Bisericii Ortodoxe în legitimarea principilor şi cum a contribuit la legiferarea practicii asocierii la domnie: “Biserica nu putea impune reguli de succesiune. Singurul lucru pe care ea îl putea face, pe care l-am moştenit, a fost acea asociere la domnie. În Imperiul bizantin, cînd un împărat îşi desemna succesorul, un favorit de obicei, el putea fi sfinţit, putea primi consacrarea prin intermediul Bisericii şi astfel devenea co-împărat. La fel şi la noi. Avem situaţii în care în Ţara Românească Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrîn, a fost domn asociat. În Moldova asocierea chiar a fost o soluţie pentru rezolvarea unor adevărate crize dinastice, aşa cum au fost fraţii Ilie şi Ştefan, descendenţi din fiii lui Alexandru cel Bun. Mai întîi ei s-au confruntat, după care au împărţit Moldova în cea Superioară, unde domn era Ilie, şi cea Inferioară, unde domnea Ştefan. Este clar că avem de-a face cu o asociere la domnie. Foarte intersant este momentul Mihai Viteazul, cînd el devine stăpîn în Transilvania şi pe urmă în Moldova. Mihai îl numeşte pe tronul Ţării Româneşti pe fiul său Nicolae Pătraşcu şi pe cel al Moldovei pe un nepot de frate Marcu. Este evident că aceştia erau, potrivit tradiţiei bizantine, domni asociaţi.” De slăbiciunile sistemului ereditar-electiv a profitat Imperiul otoman care a menţinut acest sistem. În ce fel profita Imperiul ne spune istoricul Ştefan Andreescu: “Imperiul Otoman a profitat de acest sistem, cum a profitat de altfel şi în cazul Hanatului Crimeii, încurajînd tocmai sistemul ereditar-electiv pentru a putea controla mai bine situaţia din interiorul Ţărilor Române. La Poartă erau mereu găzduiţi şi ţinuţi chiar în condiţii cît se poate de onorabile, cu subvenţii, diverşi pretendenţi. Era foarte uşor, în cazul în care nu convenea un domn din Moldova sau Ţara Românească, ca unul dintre aceşti pretendenţi să fie sprijinit.” Sistemul de succesiune ereditar-electiv, care a permis numeroase lupte pentru ocuparea tronului Principatelor Române, a dispărut definitiv în 1866, la instaurarea dinastiei Hohenhollern-Sigmaringen. Nu întîmplător, politicienii români din secolul al 19-lea au văzut în el unul din marile pericole ale destabilizării şi ale frînării modernizării. Astfel, cererea pentru o dinastie străină, europeană, pe tronul României a fost o rupere cu o tradiţie veche de secole, dar o tradiţie care a fost mai degrabă nefastă. (autor Steliu Lambru)

		WMA
	64kbps :	1 2 3
	128kbps :	1 2 3
		MP3
	64kbps :	1 2 3
	128kbps :	1 2 3
		AAC+
	48kbps :	1 2 3
	64kbps :	1 2 3
Ascultaţi programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+

Ascultă din nou
emisiunile RRI


Ascultaţi
Orele la care puteţi asculta programele realizate de Serviciul Român RRI
Ora (ora României)
00.00 - 01.00 (L)	01.10 - 02.00 (D, L)
02.00 - 04.00 (L-D)	04.00 - 05.00 (L-V)
04.00 - 06.00 (S)	10.00 - 11.00 (S)
10.15 - 11.00 (L-V)	11.00 - 13.00 (L-S)
15.00 - 16.00 (L-D)	16.00 - 17.00 (S, D)
17.00 - 18.00 (L-D)	18.10 - 19.00 (S, D)
19.00 - 20.00 (L-D)	20.00 - 22.00 (L-D)
22.10 - 23.00 (S, D)	23.00 - 24.00 (L-V)

Weather Forecast

Mascota istorică a RRI

© 1999 - 2011 Copyright Radio Romania International