2019-08-21



















Arhiva :
Mozart Rocks
(2009-06-28)
Ultima actualizare: 2009-07-02 14:18 EET
Joi seara, în fața unei săli pline până la ultimul scaun, Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Tiberiu Soare, a acompaniat zece dintre cei mai buni chitariști români ai momentului, într-un concert de muzică clasică adaptată pentru urechile celor îndrăgostiți de Rock. Cei 130 de muzicieni au reușit să creeze o atmosferă extraordinară, ridicând publicul de pe scaune.

“De o vreme încoace, asistăm la un fel de armistițiu artistic, un fel de procedură de inventariere și revizuire a valorilor, tot așa cum, din când în când, oamenii scot la iveală vechi bijuterii, le șterg și le dau luciu pentru ca mai apoi să le prețuiască, purtându-le în zilele de sărbătoare, într-un context modern.” scrie Constatin Teodorescu, inițiatorul acestor concerte, într-unul din caietele program ale edițiilor trecute. Într-un interviu acordat RRI în exclusivitate, Constantin Teodorescu a povestit istoricul concertelor “Mozart Rocks.”

“E o altă variantă în care ne adresăm tânărului public, mergem către el, încercând să-i prezentăm muzica clasică interpretată cu alte instrumente mai apropiate stilului lor, vârstei lor, plăcerii lor. Am avut plăcerea să constat că acest instrument care pentru cei mai conservatori reprezenta un fel de bau-bau, vă amintiți celebrul “nu dați ghitările tare” , iată că poate suna foarte delicat, păstrându-și expresivitatea și dinamismul și forța pe piese clasice de Bach, Beethoven, Schumann, Bizet, Ceaikovski și, bineînțeles, Mozart.”

Experimentul a început în 2006 la Brăila, timid, pentru că reacția publicului era greu de prevăzut, mi-a spus Constantin Teodorescu:

“Unii puteau să-l privească și ca pe o blasfemie, de ce atacăm templul muzicii clasice cu aceste instrumente moderne și poate uneori agresive. La sfârșit, cei tineri au venit să ia autografe de la chitariști. Mulțumirea noastră a fost că am văzut o sală plină la Brăila, așa cum a fost și la Sala Radio din București, anul trecut, în octombrie, cu tineri care stăteau pe jos, printre scaune, pe trepte, așa cum am văzut și la Timișoara pe 1 decembrie... O sală plină de tineri dornici să asculte altfel Mozart.”


Concertul de la Brăila, din 2006, a avut două părți: prima parte, muzică clasică, numai bună de ascultat cu capul lăsat ușor într-o parte și o mină serioasă sau senină, în funcție de starea pe care muzica le-o imprimă spectatorilor eleganți. A doua, spre surpriza doamnelor cu coliere de perle și cercei de diamat, pigmentată cu trei piese clasice adaptate pentru chitara electrică. Simfonia 40 adaptată și interpretată de George Pătrănoiu, un om de spectacol desăvârșit, a ridicat atunci sala în picioare, povestește Constantin Teodorescu:

“Dacă la partea clasică publicul a aplaudat cum se cuvine, la partea a doua s-a fluierat, au bătut din picioare, au chiuit. Și publicul a trebuit să se aprindă puțin, n-a fost de la început lămurit ce o să se întâmple. Înainte de Simfonia 40, George Pătrănoiu a cântat câteva acorduri din Smoke on the Water… Doamnele elegante care veniseră la concertul de muzică clasică, în tinerețea lor, când aveau 16-17 ani, tot Pink Floyd și Deep Purple ascultau… Ăsta a fost cârligul cu care am reușit să îi atragem, să facem o punte între generații și între stilurile muzicale. Ăsta a fost începutul. Pe măsură ce aceste concerte au evoluat, am ridicat puțin ștacheta și am început să cântăm nu numai piese simfonice dar și piese de muzică rock: Jimmy Hendrix, Jeff Beck, Malmsteen, Gary Moore… La finalul concertului de la Sala Radio, ne-am mobilizat foarte rapid, am făcut o orchestrație și am cântat “Comfortably Numb” în memoria lui Richard Wright, clăparul formației Pink Floyd, care murise de două săptămâni. A fost probabil cel mai emoționant moment al serii. “

Remus Carteleanu este unul dintre cei ce au cântat la prima ediție Mozart Rocks, de la Brăila, în urmă cu trei ani. El a început cu Eine Kleine Nachtmusik trimisă ca demo pentru primul concert. De atunci, lucrurile au evoluat, mi-a spus chitaristul:

“Deja s-a îmbunătățit și partea de spectacol, nu e o cântare simplă, e un concert în toată regula. Îmbinarea acestor două stiluri nu e foarte la îndemână, e destul de greu. În afară, foarte puțini au încercat acest melanj. Doar Yngvie Malmsteen și Filarmonica din Tokio au înregistrat un cd de referință și apoi Steve Vai. Nu e ușor. Dar e minunat.”

Călin Grigoriu a studiat chitara clasică la Conservator. El spune că a început să iubească muzica clasică datorită chitării electrice:

“Mi-a fost tot timpul frică de muzica clasică atunci când eram copil, era ceva greu, complex și, în general, primul sentiment e teama: e o lume pe care nu o cunoști, dacă nu ai pe cineva care să te introducă frumos în această lume a muzicii clasice, ești pierdut. Pentru mine, Yngwie Malmsteen a fost un ghid. El a adaptat sonoritățile muzicii clasice pe chitară electrică, în spiritul lui Paganini. Ascultând albumele lui, am prins gust pentru muzica clasică.”

Constantin Teodorescu spune că a reușit să-și cunoască chitariștii și să își dea seama ce partitură li se potrivește:

“Nu se cântă unu la unu, nu se ia partitura de vioară să se extragă de acolo melodia să o cânte Călin sau Remus, așa cum e scrisă. Ea este adaptată. Pe vremea respectivă nimeni nu stătea să facă o tensionare de coardă, nu exista vibrato, nu exista atac pe coardă, să țiuie, noi am încercat să aducem stilul de cântat la chitară, pe care îl cunoaștem de la Deep Purple, de la ACDC în muzica clasică. La vremea respectivă, chitara nu exista. Ce s-ar întâmpla dacă Mozart ar rescrie simfonia 25 și pentru acest instrument?”/

Joi seara, Călin Grigoriu a lăsat audiența fără respirație interpretând Queen of The Night a lui Mozart. La Carmina Burana, sala a aplaudat în picioare. Pentru bis au păstrat marșul lui Radetzky, de Strauss, care, încă o dată, a ridicat spectatorii de pe scaune. Dirijorul, vulcanic și genial, s-a întors în sfârșit cu fața spre public, să dirijeze aplauzele. Dacă ar fi să tragem o concluzie a evenimentului Mozart Rocks de la București, ar trebui să spunem cam așa: Orchestra Națională Radio a pus în lumină zece chitariști pe care de obicei nu-i vedem, pentru că ei sunt cei din spatele vedetelor. Dar chitariștii au reușit la rândul lor să întoarcă reflectoarele spre muzicienii desăvârșiți din orchestră, pe care am fi simțit nevoia să-i vedem mai de-aproape. A fost o încântare să-i urmărim pe muzicienii din Orchestra Națională Radio ce păreau să se distreze de minune, sub bagheta lui Tiberiu Soare, un dirijor în stare să cucerească deopotrivă și rockeri și iubitori ai muzicii clasice. De neratat, dacă vă aflați la București.
(Andreea Demirgian)
 
Bookmark and Share
WMA
64kbps : 1 2 3
128kbps : 1 2 3
MP3
64kbps : 1 2 3
128kbps : 1 2 3
AAC+
48kbps : 1 2 3
64kbps : 1 2 3
Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+
Ascultați
Orele la care puteți asculta programele realizate de Serviciul Român RRI
Ora (ora României)
00.00 - 01.00 (L) 01.10 - 02.00 (D, L)
02.00 - 04.00 (L-D) 04.00 - 05.00 (L-V)
04.00 - 06.00 (S) 10.00 - 11.00 (S)
10.15 - 11.00 (L-V) 11.00 - 13.00 (L-S)
15.00 - 16.00 (L-D) 16.00 - 17.00 (S, D)
17.00 - 18.00 (L-D) 18.10 - 19.00 (S, D)
19.00 - 20.00 (L-D) 20.00 - 22.00 (L-D)
22.10 - 23.00 (S, D) 23.00 - 24.00 (L-V)


Mascota istorică a RRI