|
Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
 |
Arhiva :
|
|
| Fenomene OZN în România (partea I) |
| (2007-10-05) |
| Ultima actualizare: 2007-10-05 15:21 EET |
În urmă cu câteva săptămâni, locuitorii unui sat din România au declarat că, pe cerul localității în care trăiesc, a trecut în zbor nici mai mult, nici mai puțin decât… un bărbat îmbrăcat într-un costum albastru cu galben, cu o pelerină roșie fâlfâind în vânt. Sună cunoscut? Este descrierea faimosului Superman, despre care știm bine că e doar rodul imaginației unor scenariști talentați de la Hollywood. Dar observatori ai fenomenelor inexplicabile, martorii unor întâlniri de gradul 3 (cu obiecte zburătoare) sau chiar de gradul 4 (cu ființe din alte lumi) există și în România, si sunt luați foarte în serios de Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate – ASFAN. Împreună cu președintele Asociației, scriitorul Ion Hobana, vom trece în revistă istoria investigațiilor OZN din România.
Istoria observării fenomenelor OZN în România începe cu câteva mențiuni în presa antebelică despre niște “avioane-fantomă” înzestrate cu reflectoare puternice, care survolau din când în când anumite unități militare, cazărmi și câteva sedii ale unor regimente. Reacția armatei române a fost cea previzibilă, mi-a povestit Ion Hobana:
“S-a tras asupra lor, a existat un ordin al ministrului de război ca dacă aceste așa-zise avioane apar și încearcă să examineze instalațiile noastre militare, să se tragă salve asupra lor. De ce nu puteau fi avioane? În ianuarie 1913, avioanele nu aveau reflectoare. Este un lucru cert pe care l-am constatat cercetând mai multe istorii ale aviației: nici vorbă de reflectoare, reflectoarele ar fi necesitat instalarea unor generatoare de curent care nu puteau fi suportate de construcțiile foarte fragile ale timpului. Abia peste câțiva ani au fost montate aceste reflectoare pe avioane, dar și atunci erau mai degrabă niște lumini care erau generate de niște elici foarte rudimentare instalate la bordul avioanelor. Caracteristica acestor apariții a fost semnalată in toate articolele pe care le-am cercetat, și anume prezența acestor reflectoare foarte puternice. Dar în 1913 nimeni nu se gândea că ar fi putut fi altceva decât avioane.”
Interesul marelui public pentru fenomenul OZN în România a început cu ocazia „valului” de observații din 1968, când mai multe rapoarte au fost difuzate prin mass media. Intre acestea observația piloților unui zbor TAROM în 17 august, ca și a altor persoane, în perioada următoare, până la sfârșitul lunii septembrie. Cea mai spectaculoasă observație a fost cea a unui disc argintiu, văzut în plină zi, la 18 august, lângă Cluj-Napoca, în pădurea Hoia Baciu, de patru martori. Unul dintre aceștia – tehnicianul Emil Barnea – a reușit să facă trei fotografii excelente ale acestui disc. Succesiunea de 3 cadre documentează perfect decolarea verticală și zborul pe o traiectorie oblică. Fotografiile din Pădurea Hoia Baciu au făcut înconjurul lumii. Ion Hobana:
“Autenticitatea lor a fost confirmată de specialiștii străini, pentru că aceste fotografii au apărut și în presa de specialitate din Franța, din Anglia, și din alte țări occidentale. Cei ce le-au cercetat au fost unanim de acord că sunt autentice. Documentează traiectoria de zbor și ridică încă o problemă extrem de interesantă: o luminozitate emisă de obiect, care nu este doar o reflectare a luminii Soarelui.”
Prima aterizare a unui OZN în România, atestată știintific, după spusele lui Ion Hobana, a avut loc la Valea Plopului, cândva între 2 și 6 septembrie 1972. O “stea cu coadă” de culoare galbenă, a traversat cerul, a planat și a aterizat lin într-un lan de porumb, după care a disparut. Nu s-a auzit nici un zgomot. Mai multe echipe de cercetători au examinat ulterior urmele aterizării. Au găsit o zonă circulară cu diametrul de 4,5 metri în care toate tulpinele erau rupte la circa un metru de sol. In centrul cercului se găsea un mușuroi de pământ, în mijlocul căruia era un orificiu rotund, cilindric, cu diametrul de 12-14 centimetri si adanc de cel putin 2 metri. De la aceasta gaura porneau radial, distantate perfect la 120 grade, trei urme identice de talpici, bine imprimate în sol. La 2 februarie 1974, în jurul orei 18.00, un mare număr de martori au observat deplasarea, pe directia SV - NV, a unui obiect luminos, strălucitor, cu o trenă colorată și alungită, împrăștiind în jur steluțe și scântei. Întrucât fenomenul a fost semnalat din mai multe localități - de la București la Piatra Neamț - este posibil să fi fost un bolid. Șase zile mai târziu, un grup de eleve din Văleni l-au anunțat pe profesorul Călin Turcu că, deasupra vârfurilor copacilor de pe un deal din apropiere, pluteau două sfere portocalii, la mică distanță una de cealaltă, pe orizontală, învăluite într-un halou alburiu. Cele două sfere s-au apropiat apoi una de cealaltă, s-au contopit într-un oval care s-a deplasat foarte încet către V - SV, micșorându-se. Pe un platou din apropiere au fost găsite două urme proaspete, aparent făcute de roțile mari ale unui tractor care părea că patinase pe solul moale. Pe fundul adanciturilor se gasea un lichid verzui. Ion Hobana spune însă că probele luate din acel lichid s-au pierdut:
“Am trimis o echipă a cercului științific, pe care tocmai îl inființasem. Echipa a stat de vorbă cu un paznic de noapte care a găsit urmele într-un loc unde nu aveau ce să caute și unde nu puteau fi produse de nici un fel de aparat convențional cunoscut. Din păcate, probele au dispărut poate și din neglijența noastră, pentru că eram foarte la început, au dispărut. Nu știam cui să ne adresăm… ”
Prima întâlnire de gradul patru – adică aceea în care sunt implicate entități extraterestre, a avut loc la 23 septembrie 1978. Niște militari au raportat întâlnirea cu o ființă foarte ciudată pe platoul de la Bâlea Lac. O siluetă întunecată, de aproape 2,5 metri înălțime, mișcându-se greoi ca un astronaut aflat in imponderabilitate, a apărut în fața mai multor militari în timpul zilei. Câțiva dintre ei au aruncat cu pietre spre silueta care se deplasase pe o ridicatură de pământ. Sergentul Ion Radu s-a îndreptat spre siluetă cu un ciomag în mână și a chemat și doi soldați să-l urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de arătare, Radu a ridicat ciomagul s-o lovească. S-a auzit un “suflu ca de tigru”, iar sergentul a căzut pe spate, ca fulgerat, în zăpadă. Ceilalți doi, aflați la 3-4 metri, au rămas câteva secunde paralizați. Entitatea, care – după unii martori – avea la mâini gheare lungi l-a examinat pe sergent, apoi a dispărut, “parcă plutind, în salturi laterale”. .Sergentul și-a revenit abia după zece minute de încercări repetate de resuscitare. Nu-și amintea nimic, din momentul în care ridicase bățul. În acest timp, cinci militari au văzut, pe locul în care fusese “umbra”, deasupra solului, “o coroniță de lumini” cu diametrul de circa o jumătate de metru. Patru lumini erau mai mici, iar alte patru mai mari, “cam de mărimea unui ou”, care “dansau în cerc” și “săreau dintr-o parte în alta”. La două luni după aceste evenimente, o comisie de anchetă militară a tras concluzia că “a fost vorba de un fenomen de electrizare sau magnetizare a aerului”, care a cauzat un “un șoc electric” capabil sa-l doboare pe sergent. Ion Radu și-a însușit această explicație.
Acestea au fost doar câteva dintre cele mai interesante observații asupra fenomenelor aerospațiale neidentificate, verificate de membrii ASFAN. Ceea ce caracterizează toate aceste cazuri de observație este faptul că martorii nu pot fi acuzați că fabulează. Ion Hobana:
“Sunt cazuri foarte interesante, unele și mai vechi, dinainte de cel de-al doilea război mondial, înregistrate în diferite locuri din țară, în care martorii, așa cum reiese din scrisorile lor erau foarte cinstiți, nu fabulau, descriau niște lucruri pe care nu și le puteau explica. Abia începuse la noi voga aceasta a discuției despre OZN-uri, cărți nu existau și asta înseamnă că oamenii într-adevăr au fost impresionați, ușor șocați de ceea ce văzuseră și au simțit nevoia să împărtășească acest șoc. Sunt multe cazuri, iar după 1989, cum bine am văzut în presă, apar în fiecare zi astfel de relatări.”
Săptămâna viitoare vă vom povesti despre un prăbușirea unui avion al cărui pilot a crezut că vede aeroportul Timișoarei undeva în munții Retezat, despre o a doua întâlnire de gradul patru la Cerțești, despre câteva pictograme în lanurile de grâu din Arad dar și despre prima încercare de comunicare cu ajutorul luminii între Turnul de Control al Aeorportului Otopeni și … o navă care în mod cert nu era avion. (Andreea Demirgian)
|
|
| |
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
MP3 |
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
AAC+ |
|
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
| Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI |
2025-04-03
Print
Ascultă din nou