Alexandra şi Greg organizează ateliere în care vizitatorii învaţă să altoiască pomi, să mulgă animalele, învaţă diversele tipuri de frunze din pădure, cum se colorează, ce forme au, cum se face brânză, asistă la venirea pe lume a iezilor şi a mieilor, participă la diverse obiceiuri şi evenimente ale satului. Al doilea tip de activitate implică grupuri mai mari, de maxim 20-30 de persoane care participă la evenimente mai ample. O şezătoare, de exemplu, sau tunsul oilor – în care se implică şi vizitatorii. Pentru ambele tipuri de activităţi se percepe o taxă de participare, din care 25% revine întreprinderii sociale, iar restul sătenilor, pentru resursele consumate, iar cazarea se face în gospodării ţărăneşti tradiţionale. Al treilea tip de activitate este voluntariatul care se poate face doar atunci când membrii comunităţii au un proiect pentru care au nevoie de expertiză sau de o mână de ajutor atunci când nu pot face unele munci de unii singuri. Poate fi un expert, atunci când e un proiect local, sau cineva care vrea să facă muncă fizică şi atunci taxa de participare e mai mică. Grupurile nu pot sta mai puţin de 10 zile. Profitul Village Life este reinvestit în activităţile sale, pentru că asta e regula întreprinderilor sociale. Alexandra spune că îşi doreşte dezvoltarea comunităţilor rurale într-un mod oarecum inovativ: „Prin punerea la un loc a două medii sociale şi economice foarte diferite, cel rural cu cel urban, astfel încât oamenii de la ţară, în mod natural, să înceapă să-şi valorifice mai bine propriile resurse, iar orăşenii, dacă vin şi apreciază anumite lucruri, să înţeleagă că ele au o valoare şi eventual să aibă şi o idee despre ce ar putea să facă pentru a le susţine.”

Vizitatorii sunt atât străini, cât şi români, majoritatea cu venituri medii. Sunt încântaţi, în special românii care încă au nostalgia verilor petrecute în copilărie la bunici. Cât despre sătenii care intră în acest joc cu orăşenii, lucrurile s-au schimbat, din punctul lor de vedere, şi, spune Alexandra, schimbarea nu e neapărat în bine: „Oamenii sunt foarte suspicioşi la început. Nu era aşa în satul românesc, românii sunt cunoscuţi pentru ospitalitate. De când cu televizorul şi cu toată informaţia negativă care vine prin el, oamenii sunt din ce în ce mai speriaţi, le e teamă să bage străini în casă şi oricât de mult şi-ar dori de fapt asta şi oricât de mult şi-ar da seama că îi ajută, au iniţial o reţinere. Trec peste faza asta şi dacă unul capătă încredere în noi, ca organizaţie, primesc oameni, văd genul de oameni cu care noi lucrăm şi apoi sunt foarte încântaţi. Cumva starea asta de încântare se răspândeşte în comunitate foarte repede şi apoi din ce în ce mai mulţi îşi doresc să intre în program.”

Până acum, Village Life a adus oaspeţi în trei sate din judeţele Argeş, Dolj şi Prahova, dar vrea să-şi extindă activitatea în alte comunităţi din Vâlcea şi Sibiu. Unul din scopurile proiectului este să încurajeze indirect mici iniţiative în zona rurală. Sătenii pot să-i aştepte pe vizitatori cu târguri de produse locale, organizate special pentru ei, şi să vadă astfel ce produse merg mai bine pe piaţă.

Pe site-ul Village Life, Alexandra scrie: „Înainte de a pleca în Canada, satul românesc, mereu la îndemâna mea, nu era printre destinaţiile mele de călătorie preferate. Pacea lui, armonia dintre oameni, animale şi natură mi se păreau fireşti şi de la sine înţelese. Totuşi, trăind în Vest şi călătorind prin lume, am înţeles şi am început să îl apreciez la adevărata lui valoare. Aşa că m-am întors în România, încercând să împac două nevoi. O nevoie serioasă a satului românesc, de a se dezvolta dpdv social şi economic şi propria mea nevoie de simplitate şi autenticitate, într-o lume nebună.”

Această nevoie de simplu şi autentic pare să fie experimentată de tot mai mulţi oameni. Alexandra şi Greg nu sunt singurii care au redescoperit viaţa la ţară. Am întâlnit şi alţi astfel de români, născuţi aici sau alegând traiul în acest colţ de lume. Şi despre ei veţi mai afla poveşti la „România la ea acasă.”
(Andreea Demirgian)