La început, Asociaţia comunelor din România le indica studenţilor voluntari locurile defavorizate. Acum destinaţiile sunt stabilite în funcţie de informaţiile pe care le primesc de la primari şi de la medicii de familie din satele în care nu ajung prea des medicii specialişti: „Sunt medici de familie care au 3-4 sate în grijă, sunt la 10 kilometri de satul respectiv, ajung o dată pe lună sau de cel mult două ori pe lună. E greu. Luăm legătura cu primarul, el se ocupă în general de programări. Când ajungem acolo, avem deja o listă pe care s-au înscris oamenii de 2-3 săptămâni şi începând cu ora 8 îi strigăm şi ei intră la consultaţie.”

Mai întâi se recoltează sânge pentru analize, apoi se intră la examenul clinic, efectuat de către studenţi, mi-a explicat Elena Sburlan: „Avem o foaie de observaţie pe care o respectăm şi, în funcţie de patologia găsită, sunt trimişi către medicii de diferite specialităţi care îi aşteaptă: ginecologie, dermatologie, ecografie, consult cardiologic. Avem nevoie de medici reumatologi. Am reuşit să mergem într-o singură ediţie şi cu medici reumatologi. Cardiologia ne însoţeşte de fiecare dată. Avem eco-cardiograf, facem EKG-uri tuturor pacienţilor în 2 exemplare. Unul rămâne la pacient. Ecografia se face de către medicii cu competenţă ecografică, chiar dacă sunt medici de diferite specialităţi. La dermatologie şi la ginecologie suntem însoţiţi de medici rezidenţi. Se face testul Babeş Papanicolau gratuit, cu sprijinul spitalului militar. Rezultatele se întorc la primărie. Ceea ce pe mine m-a impresionat foarte mult este că deja am găsit femei care au leziuni displazice şi pentru care s-a instituit un tratament cu ajutorul primăriilor locale."

Cincizeci de medici şi 100 de voluntari asigură, prin rotaţie, funcţionalitatea caravanelor. O companie farmaceutică sponsorizează proiectul cu banii pentru consumabile – aproximativ 80 de milioane pentru fiecare ieşire din Bucureşti. Am întrebat-o pe Elena cum s-a simţit la prima caravană la care a participat: "M-am îndrăgostit. Mi-a plăcut foarte mult. Am văzut ce înseamnă să ajuţi, poţi să ajuţi dacă vrei. Atât de puţin cât putem noi face, important e că putem. Am văzut bunătatea oamenilor şi ce înseamnă pentru ei un consult. Sunt oameni care n-au mai fost consultaţi de 10 ani, de 20 de ani, oameni care ştiu că au probleme de sănătate dar nu ajung în oraş să facă un consult. Am văzut multe lucruri care m-au impresionat. La ultima ediţie, la o ecografie banală am văzut două mânuţe mişcând. Viitoarea mămică nu ştia că este însărcinată şi a fost o surpriză atât pentru ea cât şi pentru noi. Este greu, dar nu este imposibil. Este frumos, la sfârşitul zilei nici nu ne dăm seama când a trecut timpul. Se face ora trei şi după aia, se face opt şi noi rămânem cu datele pacienţilor, avem o bază de date în care introducem toate datele, rezultatele analizelor şi constatările consultului. Ei rămân cu o scrisoare medicală şi trimiteri către specialităţi. Noi atât putem face, să le oferim un punct de plecare. Vorbim la telefon cu ei, dar nu ne întoarcem ca echipă."

Adelina Toma, vicepreşedintele SSMB, spune că locul cel mai impresionant dintre toate cele vizitate de caravana mediciniştilor a fost Delta Dunării. Acolo oamenii trebuie să meargă 7 ore până la cel mai apropiat spital: "Inclusiv noi, cu caravana am ajuns acolo trecând o parte din Dunăre cu barca, vă puteţi imagina că acolo realmente nu există conceptul de urgenţă, de ambulanţă... Dacă Dunărea e îngheţată, oamenii sunt blocaţi acolo, accesul la serviciile medicale este inimaginabil de greu."

Studenţii care organizează caravana îşi doresc să achiziţioneze un ecograf performant, cu care să poată face ecografii de sân şi de tiroidă. Şi sunt dispuşi să muncească pentru acest ecograf, mi-a spus Elena Sburlan: „Momentan facem ecografii abdominale dar consultaţia medicală ar fi extraordinară din punctul nostru de vedere dacă am putea face rost de un ecograf. Şi vom munci pentru el. Vrem să facem strângeri de fonduri, trimitem mail-uri, căutăm sponsori, oameni care să ne audă. Un ecograf costă undeva la 15.000 de euro. Am mai fost ajutaţi de-a lungul vremii de companii farmaceutice, de persoane fizice, dar niciodată cu îndeajuns de mult încât să putem îndeplini această dorinţă.”

Nu este nevoie de donaţii foarte mari din partea unei singure persoane, spun cele două studente. Dacă un număr mai mare de oameni ar dona câte puţin s-ar strânge suficient cât să poată organiza caravane mai dese şi să poată achiziţiona ecograful de care au atâta nevoie cei ce locuiesc în zonele defavorizate. Suntem convinşi că vor reuşi tot ce şi-au propus. Poate şi cu ajutorul dvs.
(Andreea Demirgian)