Sunt însă şi persoane care fug de oraş în special pentru această sărbătoare. Fie se întorc în satele unde mai au rude, sperând la o masă tradiţională, cu bucate gătite de mama şi de bunica, fie aleg să plece în pelerinaje la una dintre mânăstirile din ţară, care sunt pregătite să primească turişti. Nu toate pot găzdui foarte mulţi mireni, altele îşi deschid porţile doar pentru slujbă şi apoi oamenii merg la casele lor. Vă invităm în minutele următoare să poposiţi alături de noi la cea mai mică mânăstire din România. Se numeşte Icoana şi este aşezată la poalele muntelui Parâng, judeţul Gorj, la aproximativ 40 de km de Târgu Jiu. Maica Teodora Ilie este stareţa acestei mânăstiri de maici, cu doar cinci vieţuitoare. Ea mi-a spus istoria aşezământului monahal.

“A fost înfiinţată în anul 1996, avându-l ca fondator pe părintele Ioan Popescu, fiu al satului care a avut dorinţa să construiască un aşezământ monahal pe terenul moştenit de la părinţii săi. Hramul mânăstirii este Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare ce se cinsteşte pe 24 iunie.”

Părintele Ioan Popescu, amintit de Stareţa Teodora, este din 1979 preotul paroh al Bisericii Icoanei din Bucureşti, fondatorul unei asociaţii filantropice menite să-i ajute pe nevoiaşi. Deşi şi-a clădit o viaţă nouă în capitală, părintele Ioan Popescu n-a uitat de unde a plecat. De aceea, după moartea tatălui său, cu aprobarea Sfântului Sinod, a ridicat mânăstirea Icoana, spre folosul oamenilor din satul său natal. Am întrebat-o pe Maica Stareţă cum se pregătesc maicile pentru sărbătoarea pascală.

„Pregătirea pentru aşteptarea Sfintelor Paşti este în primul rând duhovnicească, în sensul că slujbele sunt mai bogate, mai profunde, perioada de post este mai aspră faţă de celelalte posturi din cursul anului. Bucuria primirii sfintei Învieri este o bucurie duhovnicească. Slujba Învierii de la miezul nopţii din Sâmbăta Mare începe cu o procesiune care are loc după ora 12 noaptea. Această procesiune se desfăşoară astfel: ieşim din biserica neluminată cântând, purtând steaguri, icoane, lumânări şi evanghelii. Procesiunea se opreşte în faţa bisericii şi se citeşte Evanghelia care spune că mormântul lui Iisus este gol. Apoi se cântă pentru prima dată Troparul pascal: „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” Apoi procesiunea se întoarce în biserica acum luminată şi împodobită cu flori. Preoţii poartă veştminte albe, simbolizând hainele strălucitoare ale învierii de obşte, la a doua venire a Mântuitorului.”

Dacă orăşenii se grăbesc să se întoarcă acasă de la biserică pentru a se înfrupta din bucatele bogate ale mesei de Paşte, la sat sărbătoarea nu se opreşte după ce oamenii au luat lumină şi au adus-o acasă. Maica Teodora spune că la ora trei dimineaţa, în satul unde este mânăstirea, mai începe o slujbă la biserica parohială: Sărindarele – rugăciunile de pomenire a morţilor, pentru iertarea păcatelor şi pentru cei bolnavi. Maicile de la mânăstirea Icoana se roagă şi ele pentru sănătatea şi iertarea păcatelor lumii. Abia apoi ciocnesc oul roşu, simbolul reînvierii lui Iisus. Nu este uşoară viaţa la mânăstire, nu e pentru oricine mi-a spus Maica Teodora Ilie.

„Este o viaţă frumoasă, dar dură, nu mai faci ceea ce doreşti tu. Trebuie să ai o lepădare totală de sine. Şi acesta este un lucru foarte greu. Majoritatea ţinem la personalitatea noastră. În viaţa de mânăstire, voia ta este voia celui mai mare. Ascultând de cel mai mare asculţi de Dumnezeu. Nu avem nimic personal, masa este de obşte, tot ce avem nevoie este dat tuturor în egală măsură. Avem regulile destul de precise şi dacă ne organizăm cum trebuie, cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim orice greutate. Mulţi vin la mânăstire pentru că nu se descurcă în viaţa lumească, acum fiind foarte greu pentru toţi caută să supravieţuiască într-un fel. Dar fără o pornire duhovnicească nu rezistă nimeni în viaţa de mânăstire.”

Pentru acei care doar poposesc preţ de câteva clipe sau câteva ore la mânăstire, liniştea şi pacea pe care le simt în preajma locului sfânt e prilej de reîncărcare a bateriilor. Liniştea şi pacea sunt însă construite în fiecare zi de cei ce vieţuiesc în mânăstiri, prin rugăciune şi credinţă.
(Andreea Demirgian)