Radio Romania International

Arhiva :

Lut Ars 2007. Cel mai mare crescător de păuni din România
(2007-07-06)
Ultima actualizare: 2007-07-06 10:37 EET Print
La mică distanţă de Bucureşti, comunitatea de olari din satul Piscu e pe cale să se stingă. Dacă la începutul anilor ’80 ardeau regulat 120 de cuptoare în acest sat, astăzi doar trei mai sunt aprinse ocazional. Satul îşi pierde specificul, se transformă într-o banală aşezare de câmpie. O fundaţie locală însă încearcă să-i conserve spiritul şi meşteşugul. Adriana Scripcariu, coordonatoarea proiectului Lut Ars 2007, ne povesteşte ce vânt a stins flacăra din cuptoarele de la Piscu: “Olarii trăiesc în continuare aici, sunt aceiaşi, problema lor a fost invazia produselor de plastic şi metal care a făcut ca oamenii să nu mai caute ceramica. Aici se producea ceramică utilitară, fără foarte mari virtuţi estetice. Acele centre care au mers mai mult pe latura estetică au reuşit să supravieţuiască. Centrele care produceau obiecte de uz comun mai greu au făcut faţă situaţiei. Meşterii care mai olăresc, trei familii, reuşesc la limită să supravieţuiască din treaba asta şi să o ducă mai departe.” Când familia Scripcariu (alcătuită dintr-un sculptor, o absolventă de arte frumoase şi doi copii) s-a stabilit la Piscu, în urmă cu doi ani, au fost repede acceptaţi în comunitate. Când au început însă să militeze pentru reaprinderea cuptoarelor pentru ceramică, oamenii i-au privit cu suspiciune. Adriana Scripcaru spune însă că speră să le atragă atenţia localnicilor că încă deţin ceva unic: arta olăritului: “Este un meşteşug destul de rar. După acest proiect, sperăm să reuşim să recalificăm un grup de 10-20 de oameni din Piscu, pe de o parte, să reînveţe într-un mod profesionist partea practică, dar şi să se prezinte unui investitor sau pe un loc de desfacerea mărfii. Există o categorie de oameni care au crescut cu olăritul, părinţii lor au trăit din asta foarte bine, în schimb şi-au descurajat sistematic copiii să se apuce de olărit, tocmai pentru faptul că ei au trăit falimentul acestui meşteşug. Aceşti oameni în momentul de faţă trăiesc de pe o zi pe alta. Între ei cred că vom găsi persoanele care să reinvestească şi afectiv şi profesional în acest meşteşug şi cărora să încercăm să le găsim breşele de ieşire pe piaţă cu produse de acest fel.“ Fundaţia înfiinţată de familia Scripcariu organizează o tabără de vară pentru copiii din sat, dar şi pentru cei din Bucureşti, tabără în care meşterii satului îi vor învăţa pe copii să modeleze lutul. În curtea Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, a fost ridicat un cuptor care va fi un prilej şi pentru întâlniri ale olarilor cu copiii şi turiştii. A început şi o cercetare antropologică pe tema jucăriilor de lut făcute la Piscu. Coordonatoarea proiectului Lut Ars 2007 e de părere că şi în epoca de plastic, în care trăim astăzi, oalele de lut mai sunt necesare: “Cred că avem încă nevoie de aceste oale chiar şi la nivelul cel mai pragmatic. Încercaţi să faceţi iaurt într-un vas de plastic şi veţi vedea că e mult mai complicat decât într-un vas de lut. Bine, probabil că nu sunt mulţi cei care fac iaurtul în casă, dar poate că or să reînceapă… Cred că oala de lut, faţă de vasul din plastic, are nişte virtuţi ecologice. Este materie care trăieşte…” Viile de la Jariştea, din judeţul Vrancea sunt renumite pentru strugurii din care iese un vin faimos nu doar în România, ci şi în Europa. Dar nu despre vii şi vinuri vrem să vă povestim în continuare, ci despre un viticultor care s-a gândit să scoată bani şi altfel decât din storsul strugurilor… În 1999 Viorel Coforea a defrişat bucăţica de vie din spatele casei, a împrejmuit-o cu un gard înăltuţ, a acoperit o bucată din noua curte cu tablă ondulată şi a adus două perechi de păuni: “I-am cumpărat din ţară, dar am umblat foarte mult după ei, pentru că nu prea erau, pe atunci. Am luat o pereche dintr-un loc, o păuniţă de la altcineva, apoi am mai găsit un păun… erau cam bătrâni, cam degeneraţi, omul îi avea de ani de zile acolo, îi ţinea de frumuseţe. S-a dovedit a fi o afacere foarte bună şi rentabilă. Depinde şi cu câte perechi începi, dacă începi cu o singură pereche trebuie timp mai mult, dar dacă începi cu 4-5 perechi şi din primul an ţi-ai scos banii.” Ai crede că e nevoie de instalaţii speciale care să-l slujească pe Adonisul păsărilor şi pe regina lui. Viorel Coforea însă spune că nu e mare filosofie: "Trebuie o îngrijire specială, mai ales la început când sunt mici. Când sunt mari, le dau mâncare, apă, le fac curăţenie cam la 2-3 săptămâni şi cam asta e toată munca. Le fac un concentrat din porumb şi grâu, orz, ovăz, seminţe de floarea soarelui, le amestec şi le macin mai mari, nu chiar mărunte de tot… Păunii trebuie ţinuţi în voliere. Dacă e o fermă mare şi sunt mulţi păuni, obligaţia e să-i ţii în voliere, ca să nu zboare pe la vecini, ar însemna să stai toată ziua să-i numeri. Dacă sunt doar 2-3 perechi pot fi crescuţi liberi fără probleme, se adaptează şi nu pleacă. Nu trebuie spaţii mari, nu necesită multă cheltuială, se poate face o construcţie din materiale uşoare, nu trebuie ridicat zid de cărămidă sau din prefabricate. Sunt păsări care s-au adaptat la noi, s-au aclimatizat, trec fără probleme peste iarnă, sunt păsări mature, au toţi fulgii pe ei. Poate nu reuşesc să treacă de iarnă dacă sunt aduşi din India, din Pakistan, din Sri Lanka, dacă aduc zece perechi poate trăiesc doar două, trei, dar dacă au ieşit din ou aici, sunt adaptate…" La opt ani după ce a început afacerea, Viorel Coforea nu mai are “decât” 50 de perechi de păuni. Pe restul, i-a dat. Pe cine interesează păunii? Cine sunt clienţii lui ?: "Sunt oameni cu bani… În toată ţara se fac vile cu curţi mari, cu iarbă. Sunt oameni care au tot ce le trebuie şi mai vor şi ceva frumos, plăcut ochiului, la care după 8-10 ore de muncă, după stress, să se uite şi să se relaxeze. Păunii au ritualurile acelea foarte frumoase mai ales în perioada de împerechere şi te linişteşti aşa când le vezi foarte frumoase.” Puii se vând cu 300 de euro perechea, păsările mature, capabile să se reproducă (la 3 ani masculul şi la 2 ani femela) costă de la 500 de euro în sus. Penele căzute din cozile majestăţilor lor, se vând şi la bucată, cu un euro, le cumpără în special bistriţenii care şi le pun la pălăriile tradiţionale, sau pescarii, pentru plute de undiţă. La început, Viorel Coforea ieşea pe piaţă în prima zi de primăvară, cu mărţişoare făcute din pene de păun. Ouăle de păun nu le vinde însă, pentru că spune că şi-ar vinde profitul. Din 1999 până astăzi i-au trecut prin voliere peste 700 de înaripate. Investiţia s-a dovedit a fi una foarte bună, care-i aduce un venit anual cuprins între 10.000 si 25.000 de euro. (Andreea Demirgian)

		WMA
	64kbps :	1 2 3
	128kbps :	1 2 3
		MP3
	64kbps :	1 2 3
	128kbps :	1 2 3
		AAC+
	48kbps :	1 2 3
	64kbps :	1 2 3
Ascultaţi programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+

Ascultă din nou
emisiunile RRI


Ascultaţi
Orele la care puteţi asculta programele realizate de Serviciul Român RRI
Ora (ora României)
00.00 - 01.00 (L)	01.10 - 02.00 (D, L)
02.00 - 04.00 (L-D)	04.00 - 05.00 (L-V)
04.00 - 06.00 (S)	10.00 - 11.00 (S)
10.15 - 11.00 (L-V)	11.00 - 13.00 (L-S)
15.00 - 16.00 (L-D)	16.00 - 17.00 (S, D)
17.00 - 18.00 (L-D)	18.10 - 19.00 (S, D)
19.00 - 20.00 (L-D)	20.00 - 22.00 (L-D)
22.10 - 23.00 (S, D)	23.00 - 24.00 (L-V)

Weather Forecast

Mascota istorică a RRI

© 1999 - 2011 Copyright Radio Romania International