Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
 |
Arhiva :
|
 |
Îmblânzitorul florilor de colț |
(2010-06-06) |
Ultima actualizare: 2010-06-11 16:34 EET |
Nicolae Tiron are o pasiune mai puțin obișnuită: prăsitul și replantatul florilor de colț. Născut în Sinaia (oraș stațiune de pe Valea Prahovei, entrul României) și un adevărat iubitor al muntelui, nu a putut să nu observe că florile mici, ce cresc doar la mari înălțimi și au o frumusețe greu de cuprins în tiparele obișnuite, sunt din ce în ce mai rare. Inițial, frumoasele flori se numeau “floarea reginei” dar au fost rebotezate în perioada comunistă “floare-de-colț”. Cum a început îmblânzirea florilor-de-colț, ne povestește chiar el:
“Cineva mi-a dat două rădăcini de floare-de-colț în urmă cu 23 de ani și de atunci le-am tot înmulțit, le-am dus pe munte și le-am plantat. De curând niște studenți mi-au cerut răsaduri să se ducă și ei pe munte să le planteze, împreună cu profesorul lor. Să sperăm că în felul ăsta le perpetuăm specia și să le înmulțim. E o floare gingașă și rară. Așa cum alte popoare au depus eforturi să protejeze urșii panda sau alte exemplare rare din faună sau floră, așa ar trebui să facem și noi să le înmulțim. Să le admirăm cu ochiul, nu să le rupem de pe munte.”
Nicolae Tiron a încercat să prăsească și alte flori de munte în sera sa, dar, din cauza căldurii, nu a reușit. Floarea-de-colț însă, pare să se simtă foarte bine și la altitudinea de 800 de metri, la care e construită sera:
“Îi trebuie lumină multă, apă destulă și ca un amendament, praf de piatră de calcar în pământ. Merge și cretă pisată, ca să aibă condițiile de pe munte. Florile de colț cel mai des se găsesc pe munții calcaroși. Florile mele stau în continuu într-un cm de apă. Au nevoie, la temperatura care se adună în seră. Ele caută lumina, se înalță, se deșiră, se înalță destul de mult față de traiul lor în mediul natural și cer apă. Pe munte, în cursul verii plouă sau nu plouă, și trebuie să se adapteze, dar la seră cer apă. Iarna trebuie să stea la temperaturi negative obligatoriu, pentru că încep să vegeteze prin decembrie, ianuarie. Trebuie să se odihnească. Într-un apartament iarna nu va rezista, nici măcar într-o pivniță, trebuie scoase afară. Înmulțirea o fac prin despărțirea unei rădăcini mai bogate. E o plantă perenă și trăiește la infinit dacă nu e supusă unor condiții extreme. Se întâmplă primăvara să apară colțișorii, frunzulițele și să vină câte un ger chiar prin martie, se întâmplă să fie temperaturi sub zece grade, și atunci să o termine, dar foarte rar, majoritatea sunt adaptate la temperaturile negative.”
Anual, din ghivecele din sera sa, Nicolae Tiron recoltează în jur de o mie cinci sute de fire de floare-de-colț. L-am întrebat dacă e vreo deosebire între florile sale și cele ce pot fi întâlnite pe munte, la 2000 de metri:
„Pe munte, florile-de-colț sunt mai scunde, până în 10 cm înălțime. În Ciucaș sunt exemplare mari, frumoase, cât o medalie de sportiv, în Bucegi sunt mai mici.”
Florile culese le pune la uscat, pe fundul unui bidon de plastic. Așează floarea cu petalele în jos, apoi presară nisip în bidon, cât să-i acopere corola. O lasă așa până se usucă. Astfel firul și floarea rămân drepte fără încrețituri și încolăciri. Plachete cu flori-de-colț pot fi cumpărate de la un mic magazin din Sinaia. Dar Nicolae Tiron spune că are și altfel de clienți, nu doar turiști:
“Au luat oamenii pentru diferite ocazii festive, pentru buchete de mireasă, pentru mărturii, cineva a avut ideea să pună floarea în piept, dar e uscată și casantă și nu am recomandat. O plantă în plină putere, cu 6-8 flori, costă douăzeci și cinci de lei. Am dat și cu 8 lei, și cu 10 lei răsadurile. Primăvara când au dat câteva frunzulițe trebuie răsădite. Vin unii chiar convinși să le planteze pe munte, total dezinteresați... E un cadou extraordinar de frumos.”
Un buchet de mireasă se face din maxim 100 de fire. Avantajul acestor buchete e că nu se ofilesc și mirii îl pot păstra mult timp ca amintire. Florile-de- colț se păstrează cel mai bine ca flori nemuritoare. Tăiate și puse în vază se ofilesc rapid. Nicolae Tiron alege însă plantele cele mai viguroase, cu cele mai mari șanse de a rezista în condiții de sălbăticie. Pe acestea le răsădește în locuri cât mai ferite, pentru ca turiștii să nu fie ispitiți să le culeagă. L-am întrebat dacă se simte efortul său în natură:
„E foarte greu să-mi dau seama, pentru că peisajul se schimbă, sunt alunecări de teren, crește iarba... Nu le pot identifica pe toate, dar din zece exemplare dacă se prind 2-3 e un succes.”
Pentru acest lucru însă, e nevoie de bani și de ceva efort. Pentru a răsădi florile sale de seră pe crestele Bucegilor, soții Tiron urcă pe munte foarte devreme, dimineața, cu telecabina și cu câte șapte ghivece în spate. În plus e nevoie de apă și de instrumente de săpat. Poate de aceea, de câte ori îi bate cineva la poartă și îi cere flori-de-colț, să le ducă pe munte, Nicolae Tiron se bucură. Se simte mai puțin singur în războiul cu ignoranța și superficialitatea.
(Andreea Demirgian)
|
|
|
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
|
MP3 |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
|
AAC+ |
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI
|