Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
 |
Arhiva :
|
 |
“Om bun” – Un festival care nu trebuie ratat |
(2010-04-04) |
Ultima actualizare: 2010-04-08 14:37 EET |
În peisajul festivalurilor muzicale din România, din ce în ce mai dese și mai variate, unul singur a reușit să reziste 20 de ani fără a se disipa în timp. Festivalul de folk “Om bun”, devenit o obișnuință în luna colindelor, urmat de o Gală, când dă colțul ierbii. Pe 7 martie, la București, a avut loc a 20-a gală Om Bun. Acest festival a făcut parte din mișcarea de instituționalizare a muzicii cu sens și melodie. Victor Socaciu, cantautorul datorită căruia acest festival există, ne povestește istoria ultimilor 20 de ani de folk:
“Se întâmpla în 1990 să încercăm o structură organizatorică de tip sindical în rândul artiștilor români care, până în acel an, n-au avut șansa unei astfel de adunări. Sindicatul respectiv se numea la vremea aceea sindicatul Metronom – un nume împrumutat de pe vremea când Cornel Chiriac transmitea de la Europa Liberă emisiunea cu același nume, care făcea deliciul multor puști printre care ne număram și noi pe vremea aceea. Ideea era de a scoate din starea de underground atât folk-ul cât și rock-ul românesc, de a le insituționaliza într-o Românie care se dorea atunci democratică și care atunci avea un suport extraordinar din partea unor largi categorii de oameni, suport care era mai mult un fel de speranță. Atunci toți ne-am entuziasmat în ideea asta de a instituționaliza rock-ul și folk-ul pentru că muzica ușoară era într-o bună măsură instituționalizată.”
Anii ’90 au fost grei pentru folk.. Și asta, pentru că barierele ridicate de Revoluția din decembrie 1989 au lăsat să intre în țară curente noi, unele valoroase, altele doar zgomotoase. Victor Socaciu spune că, în anii ’90, muzicienii români au fost sub stare de asediu:
“Veneam dintr-o societate care refuzase multă vreme întâlnirea noastră cu muzica străină. Populația românească în foarte mică măsură avea parte de muzica internațională, foarte puțin se difuza atunci și dintr-o dată, în 1990, raportul s-a inversat. Mai mult de 90% era muzică străină și, pe ici pe colo, mai scăpa și muzică românească. A fost o grea încercare nu numai pentru folk și rock. Folkul și rockul au avut de pătimit în perioada respectivă. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost ca și cum de pe o tarabă ar fi fost măturați cântăreții neaoși, băștinași și au fost înlocuiți cu cine? Lionel Ritchie, Elton John, Phil Collins, nu mai vorbesc de trupe și de staruri mondiale consacrate. Dintr-o dată, noi care n-am avut o legătură și nici măcar șansa să ne întâlnim cu acești oameni sau măcar să ne raportăm la ei din moment ce ei nu erau difuzați, am intrat ca o Dacie veche într-o competiție cu Mercedesul. Asta era diferența între artistul român și cel de afară, care avea o cu totul altă condiție, în primul rând financiară și un alt rang în societate, în timp ce în România artistul devenea un fel de paria, lăsat de izbeliște. Și atunci am luat taurul de coarne. Am demarat proiectul acesta care trebuia să aibă un corespondent și în rock. Din păcate, rockerii români s-au mișcat mai puțin organizat în perioada imediat următoare și au pierdut șansa de a avea aceeași realizare ca și folkul românesc."
Zeci de nume noi, care altfel poate s-ar fi pierdut, au devenit cunoscute datorită faptului că în România, cele mai multe festivaluri de gen sunt cele de folk, spune Victor Socaciu:
“Mulți oameni pleacă de acolo răvășiți, oameni care nu au avut contact cu folkul și pentru prima dată se întâmplă asta într-un festival, Om Bun. Ei spun cu uimire că nu credeau că există așa ceva în România.”
După Dan Andrei Aldea, Mircea Vintila, Zoia Alecu, Adrian Ivanițchi, Marcela Saftiuc, Doru Stanculescu, Tatiana Stepa, au apărut nume noi, multe propulsate de “Om Bun”, povestește Victor Socaciu:
“Pentru tinerii cântăreți care vor să acceadă la gloria acestor oameni, lucrurile stau mult diferit. Ei trebuie să aducă niște litere noi în alfabetul creat deja de acești oameni, ceea ce nu este deloc simplu. Cu toate astea se întâmplă să vină copii excepționali cum ar fi Ada Milea.“
Ada Milea este poate exponentul cel mai cunoscut al unei generații ridicate în mijlocul și în pofida avalanșei de vedete pop scoase pe bandă de casele de discuri. Ea este una dintre cele mai relevante tinere voci din cultura românească de după 1990 – nu doar cântăreață, ci și actriță și compozitoare, descoperită cu prilejul unei ediții de “Om Bun”. Gala din luna martie a fost nu atât de furtunoasă ca altele, spune Victor Socaciu, dar la fel de încărcată de energie ce a circulat în ambele direcții:
“Cum îmi spuneau și ceilalți colegi, a fost o bucurie, simțeai un val pozitiv de energie care se degaja din sală căre interpreți. Asta te încarcă și la rândul tău, transmiți bucuria întâlnirii. Asta am simțit eu, un val de căldură sufletească și atunci când se întâmplă astfel de lucruri, succes e puțin spus. Marile recitaluri susținute de cei nouă artiști puși pe afiș, toată această comuniune care se crease între public și scenă a însemnat un spectacol de cinci ore, ceea ce se întâmplă destul de rar în România de azi.”
În fiecare an, festivalul “Om Bun” a fost pentru mulți un colac de salvare, mai ales în acele timpuri când folk-ul era declarat, fără menajamente, depășit. Că n-a fost, așa au dovedit-o miile de tineri care ascultă și cântă folk și astăzi.
(Andreea Demirgian)
|
|
|
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
|
MP3 |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
|
AAC+ |
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI
|