Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
 |
Arhiva :
|
 |
Tango în România |
(2009-07-19) |
Ultima actualizare: 2009-07-22 19:48 EET |
A început cu Aleea de Tango, în 2005. Atunci, într-o zi de primăvară, pe aleile Cișmigiului, câțiva nebuni frumoși invitau trecătorii la dans. “Opriți-vă”, spuneau, “priviți-ne și încercați și voi”. Acela a fost începutul revenirii Tangoului în peisajul românesc.
El dispăruse, imediat după război, strivit sub aceeași cizmă ca și șiragurile de perle și cupele de cristal, considerate decadente de regimul ce-și revendica origini proletare. Cum s-a întors dansul acesta al pasiunilor și al tăcerilor pline de înțeles, în România? Datorită unui grup restrâns de oameni, care și l-a dorit mai mult decât orice. Alina Dumitrescu este printre primii dansatori neprofesioniști ce au ales să meargă în țara tango-ului, pentru a-l învăța cum se cuvinte:
“Ne-am dorit să dansăm și am fost la Buenos Aires, pentru că aici nu se dansa tango. Apoi am învățat și ne-am zis că, totuși, nu putem dansa în sufragerie. Cât timp poți dansa în sufragerie? Am început cu prietenii noștri, cărora le-a plăcut să învețe tangoul și încet, încet, numărul celor ce dansează a început să crească. Și ce se întâmplă acum este chiar minunat.”
Ce se întâmplă acum? Ce este atât de minunat? Aflăm de la Cătălin Vălean:
“E o adevărată explozie, nu numai în România sau în București, și în Brașov și în Sibiu, ci peste tot în lume, se dansează tango. Dacă eu plec într-o delegație și vreau să dansez tango, am unde. În București se dansează pe rupte, de fiecare dată când ne întâlnim noi și prietenii noștri – și suntem destui – sute de persoane, dansăm și ne bucurăm de tot ce înseamnă tango.”
Cum s-a ajuns la această explozie, în doar patru ani? Tangoul din sufrageria Alinei s-a mutat într-o sală de dans adevărată, cu oglinzi și parchet lucios, o sală în care era destul loc pentru toți cei ce îndrăzneau să se lase seduși. Tangoul, îmi spune Alina, începe prin a te seduce, apoi te convinge că nu ai alternativă, trebuie să-i urmezi regulile, chiar și atunci când de pe margine se pare că te lași purtat de ritmul muzicii:
“Tangoul argentinian este un dans de improvizație, el nu s-a născut artificial, nu a fost creat ca dansurile de competiție, e un dans popular. Chiar dacă mai târziu a fost dus pe scenă și s-a dansat pe marile scene ale lumii și prin saloane foarte elegante, este un dans popular. Are un cod, care-i ajută pe cei doi parteneri să se înțeleagă, chiar dacă ei nu vorbesc neapărat aceeași limbă. Noi mergem în lume, ne uităm unde se poate dansa și ne ducem să dansăm. Încercăm să le povestim codul ăsta.”
Cătălin, astăzi unul dintre cei mai carismatici profesori de tango, povestește că la început i s-a părut complicat și de nestăpânit. Cum s-a îndrăgostit de tango, aflați în secundele următoare:
“Veneam de la serviciu. Am intrat într-o sală imensă în care erau câteva persoane care se tot mișcau și m-am dus la Alina și i-am zis: am venit să învăț să dansez. Mi s-a părut complicat. Eu trebuia să fac toate astea? Nu mi-a plăcut deloc. Nu mi-a plăcut să conduc. Încet, însă, intri în lumea asta magică și numai dacă încerci poți să-ți dai seama cum stau lucrurile și ce se întâmplă de fapt.”
Astăzi se dansează tango peste tot în România. Brașovul este renumit pentru milongile sale, la fel Timișoara și Sibiul. Succesul său în România se explică poate și prin faptul că aceia ce-l predau au charisma necesară pentru a-l povesti începătorilor. Unul dintre cei mai mari dansatori ai României, Răzvan Mazilu, declara într-un interviu că pentru el tangoul înseamnă mai mult decât clișeele propagate: erotism, pasiune, încrâncenare, sânge fierbinte.
Tangoul este bucurie, comunicare între parteneri, are și o latură plină de umor. Și mai este și o posibilitate de a reinventa clipa dansată. Este un dans puternic, visceral, viguros, masculin și feminin în același timp. Și asta află cei ce vin timizi, la prima lecție de tango, temându-se că nu se vor descurca sau că n-o să le “iasă”. Cătălin Vălean:
“Când ești la început și vrei să înveți să dansezi, de fiecare dată ai teama asta. Și pentru mine a trebuit să treacă puțin timp. A doua și a treia și a patra oară m-am dus la lecții din ambiție. Dar după vreo două săptămâni, tot venind la tango, s-a întâmplat ceva, a început să-mi placă. Am cunoscut oameni noi, am început să dansez, să învăț lucruri noi. Tot timpul înveți, te trezești că-ți spui “deci, pot să fac și asta, să ascult și muzică, să fac și următorul pas” Pur și simplu te prinde și așa cred că i-a prins pe toți.”
Primul festival de tango a fost organizat în România în 2008. Au venit atunci la București dansatori din Statele Unite și Germania, gata să se bucure de muzica live și de cele 12 seminarii și demonstrații de tango oferite de mari nume ca Ney Melo, Jennifer Bratt, Richard Lang și Rahel Zigler. Evenimentele legate de tango sunt numeroase acum și fiecare în sine un prilej de mare bucurie.
În săptămâna ce urmează, Bucureștiul se pregătește pentru o nouă sărbătoare a dansului argentinian: Tango Encuentro. Așadar, dacă se întâmplă să veniți la București și vă este dor de un dans, e simplu. E de-ajuns o căutare pe internet. Veți fi uimiți câte cluburi vă așteaptă.
(Andreea Demirgian)
|
|
|
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
|
MP3 |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
|
AAC+ |
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI
|