2025-04-03



















Arhiva :
România în bucate
(2011-12-18)
Ultima actualizare: 2011-12-23 0:46 EET
„E doar o extensie a altor albume unde eu vreau să imortalizez cât se mai poate din satul românesc, ăla care a mai rămas, că mare lucru nu a mai rămas din el. Și după câteva albume cu acest subiect, tratate sub o formă sau alta, am avut dorința să punem puțină savoare în chestia asta. Și ce poate să fie mai de savoare decât să bucătărim ? Și atunci am zis : hai să facem o bucătărie din toate lumile acestui pământ și să se întâlnească pe un plai românesc.”


O întâlnire dintre cele mai fericite care a dus la apariția unui album inedit de fotografie și călătorie semnat de Răzvan Voiculescu. Născut la București, absolvent al Institutului de Arte Plastice din Copenhaga, specializat în fotografie și design, cu numeroase expoziții în străinătate, Răzvan Voiculescu a decis într-o bună zi să se întoarcă în România natală și să rămână aici pentru a o fotografia. Și a făcut-o în numeroase albume, și a făcut-o și în ultimul dintre ele, intitulat “Bucătăria hoinară”, lansat în noiembrie, la București: „E un album de călătorie unde sfârșitul fiecărei zile sau fiecare oprire, fie că a fost în curtea țăranului sau undeva sus, pe un deal, sau la marginea mării, se termina cu o bucătăreală. Ceea ce, până la urmă, e un fapt normal : când te oprești undeva, vrei să mănânci ceva.”


Dar nu orice: vită zemoasă cu roșii cherry, busuioc și cimbrișor într-un sat din Dobrogea, scoici cu paste pe o plajă pustie de la Portița, cotlet de ton cu sos de banane și lapte de cocos în Banat și câte și mai câte. Ca într-un adevărat spectacol, Răzvan Voiculescu s-a înconjurat de o trupă de 5 bucătari pasionați, dintre care unul singur este profesionist, și a luat la rând satele, cătunele și colțurile cele mai uitate de lume din România. Timp de doi ani au gătit, filmat și imortalizat ceea ce timpul riscă să șteargă până la urmă cu totul : satul de altădată și oamenii lui. Acei oameni simpli care își duc viața precum strămoșii lor fără televizor sau Internet și pentru care, după cum spune însuși autorul, “cursul euro – leu e complet nesemnificativ”.


Imaginați–vă așadar reacția acestora la vederea celor câteva sute de kilograme de echipament, plus un întreg arsenal de bucătărie, debarcând la ei în bătătură. Responsabil cu negocierile era de obicei Șerban Georgescu, realizator al making-of-ului albumului și unul dintre bucătarii amatori: ”Era greu să te duci la un bătrân, la o femeie de 70, 80 de ani și să încerci să-i explici : știți, noi vrem să intrăm în casă sau în curte sau în șopronul ăla și trebuie să ne lăsați…Păi, ce vreți să faceți ? Păi gătim, facem focul… În sfârșit, oamenii tot nu înțelegeau ce se întâmplă, mulți dintre ei, când ne vedeau debarcând în curte, regretau. Erau așa de copleșiți: ce fac ăștia aicea? După care intrau repede în jocul nostru, le plăcea pentru că, evident, dacă îi mai scoți dintr-un cotidian și e ceva nou, oamenii, cei mai mulți dintre ei, prind ideea. Și după acea tatonare în care ei erau drăguți și ne primeau și aduceau tot ceea ce ne doream, Răzvan voia să facă armată cu ei. Era haios să vezi cum striga la mamaia nu-știu-care : bre, adu ăla! Fă aia! Nu-mi place oala aia! Pune-ți aia! Ce-i cu capotul ăla pe tine? Dă-l jos! Pune-ți o ie! Fă ceva!”


Precum o trupă de saltimbanci care străbate țara în lung și-n lat, echipa lui Răzvan a hoinărit și a gătit în vreo 90 de locuri. O parte cunoscute deja, altele descoperite pe parcurs. Răzvan Voiculescu: ”Găseam fel de fel de căsuțe, fel de fel de grădini, fel de fel de șoproane, acel tip de casă în care dormitorul, livingul, bucătăria și sufrageria sunt într-o singură cămăruță de 15 metri pătrați. Mai complicat era să filmăm și să fotografiem din cauza spațiului, dar ca și context de lucru și de imagine era extraordinar. Pentru că toate lucrurile omului erau acolo, la vedere. Deci tot ce avea el, avuția lui, era în cămăruța aceea.”


De multe ori, în astfel de cămăruțe timpul se oprește pe loc și totul pare neschimbat de secole. Un cadru ideal pentru o mâncare exotică. O pată de culoare pe un fundal de altădată. Șerban Georgescu povestește pe unde i-a plăcut: ”La Lelea Ioana dintr-un sat din Lăpuș, care avea o casă de muzeu. Era absolut năucitoare, fascinantă. Mașina timpului există : e o ușă de la ea din casă, deschizi ușa și te duci 200 de ani în timp. La ea în casă am gătit parcă tot niște paste cu ceva carne de oaie cu niște steluțe de anason și cu curry. Cămăruța aia fiind mică, tot mirosul de curry s-a împrăștiat și evident că pentru femeia asta era un miros nou. Și mâncarea a ieșit senzațională, iar vizual cred că e una din cele mai reușite. Și după ce a fost gata, am zis : lele Ioană, hai să guști că deh, femeia s-a uitat la noi tot timpul și femeii i-a fost teamă. A zis: ”Arată foarte fain, dar nu mănânc!””


Poate că tocmai această rezistență la nou a pus satul românesc din fotografiile lui Răzvan Voiculescu la adăpost de tot ceea ce ar fi putut să-i strice rostul. În ciuda titlului, album nu este o carte de rețete, ci una care arată prin fotografii că întâlnirea dintre două lumi complet diferite poate să fie surprinzător de frumoasă și de autentică.
(Ioana Stăncescu)


Material editat de Elena Ștefan.
 
Bookmark and Share
WMA
64kbps : 1 2 3
128kbps : 1 2 3
MP3
64kbps : 1 2 3
128kbps : 1 2 3
AAC+
48kbps : 1 2 3
64kbps : 1 2 3
Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+
Ascultați
Orele la care puteți asculta programele realizate de Serviciul Român RRI
Ora (ora României)
00.00 - 01.00 (L) 01.10 - 02.00 (D, L)
02.00 - 04.00 (L-D) 04.00 - 05.00 (L-V)
04.00 - 06.00 (S) 10.00 - 11.00 (S)
10.15 - 11.00 (L-V) 11.00 - 13.00 (L-S)
15.00 - 16.00 (L-D) 16.00 - 17.00 (S, D)
17.00 - 18.00 (L-D) 18.10 - 19.00 (S, D)
19.00 - 20.00 (L-D) 20.00 - 22.00 (L-D)
22.10 - 23.00 (S, D) 23.00 - 24.00 (L-V)


Mascota istorică a RRI