|
Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
 |
Arhiva :
|
|
| Artistul din ghenă |
| (2009-02-01) |
| Ultima actualizare: 2009-02-06 13:33 EET |
În decembrie 2007, unul dintre cei mai tineri galeriști din România, Dan Popescu, proprietarul galeriei H’art, și-a părăsit biroul călduț și luminos pentru o scurtă vizită în apropiere. Destinația sa nu era atunci atelierul vreunui pictor ce aștepta să fie descoperit ci curtea interioară a unui bloc de pe Calea Moșilor. Așa cum se întâmplă de obicei în filme, într-o cămăruță sordidă l-a întâmpinat un personaj parcă ieșit dintr-un almanah Cinema de pe timpuri. Bătrân, slab, murdar, îmbrăcat într-o haină de piele lungă până la glezne, cu o șapcă retro pe cap. Ion Bârlădeanu, întruchiparea perfectă a spiritului de frondă, niciodată supus normelor societății, reîncarnarea simbolică a vagabondului personificat de Charlie Chaplin. Dan Popescu spune că a fost una dintre cele mai fericite întâlniri din viața lui de galerist:
“A fost o epifanie. Ne-a arătat minunățiile: mai precis niște colaje făcute timp de 30 de ani, pe care el și le păstrase pe toate, de la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, practic o operă completă, un spectacol incredibil. Rareori te întâlnești cu un tip de artă care are și o importanță istorică incredibilă, este și un experiment care pune în vedere faptul că arta nu are nevoie de prea mult lux ca să se producă, nu există nicio justificare pe care ai putea s-o invoci ca să nu faci artă. Nea Ionică spune că se poate face artă din decupaje din reviste aruncate de oameni, un proiect artistic absolut spectaculos. Am avut sentimentul că mă aflu în fața unui Graal al galeristului.”
“Un excelent exemplu de artă pop, sincron cu fenomenul din afara granițelor României comuniste,” spune Dan Popescu. Din reviste cumpărate sau aruncate de oameni la gunoi, nea Ionică își decupa personajele de film și-și crea propriile sale filme. Respectând instinctiv proporția, intensitatea luminii, perspectiva, cu un umor pasibil de pedeapsa cu închisoarea în perioada în care arta pop era pusă sub supraveghere de autorități, nea Ionică a realizat mai bine de o mie șapte sute de colaje pe care nu le arăta decât oamenilor inteligenți. 1700 de colaje năucitoare, păstrate în valize vechi, la ghenă, oricând în pericolul de a dispărea i-au dat insomnii galeristului Dan Popescu:
“Am făcut câte fotografii am putut. N-am putut să dorm vreo două-trei zile, mă gândeam că orice se poate întâmpla și lucrările alea nu intrau în circuitul ideatic sub nici o formă, ajungeau în cinci minute la gunoi, tot. Într-o bună zi, după vreo lună și ceva, a venit cu lucrările la galerie. Mi-au dat lacrimile de bucurie. Le-am arhivat și acum sunt în siguranță. Apoi am decis să-l expun. Am expus în special lucrările cu trimitere politică, făcute imediat după 1989 în care apar tot soiul de personaje politice, de la Ceaușescu până la Constantinescu când s-a și oprit.“
La prima sa expoziție, intitulată Realpolitik, Ion Bârlădeanu a făcut ceea ce marii artiști visează dintotdeauna: a dat autografe. Omul de la marginea lumii, cel ce a fost pe rând gropar, paznic, muncitor necalificat și în cele din urmă, gunoierul blocului, a oferit cu larghețe autografe și proaspeților colegi de breaslă dar și gospodinelor ce până mai ieri aruncau de la etaj pungile cu resturi menajere. Dan Popescu spune că puțini au fost cei ce au avut argumente valide împotriva artei lui nea Ionică:
“El are o plajă de adresabilitate foarte mare. Arta lui vine de jos și se adresează și oamenilor fără o instrucție prealabilă în artele vizuale dar și celor care cunosc. Unul dintre contraargumentele pe care le-am auzit după expoziție a fost din partea unor artiști oficiali de tipul: e amator și face lucrurile mecanic. Cine se uită și știe referințele de istorie a artei, va descoperi în lucrările lui citate, trimiteri culturale, prezente. Dacă intenționalitatea aceasta nu-i aparține, e mistic. Înseamnă că el este doar o ustensilă, e un caz de channelling. L-am întrebat câte imagini a văzut în viața lui și mi-a spus că nu există număr omenește conceptibil pentru câte imagini a văzut el. El și-a făcut educația la fel cum o facem noi: citim cărți și privim imagini. Cu o singură diferență. Noi cei ce am trecut printr-o educație instituționalizată, avem reflexul de a pune repere, de a ține minte, de a face referințe. El nu avea presiunea asta, se raporta la cultură cât se poate de plezirist și direct.”
Colajele realizate de Bârlădeanu între 1990 și 1996 au fost intrepretate de specialiști ca o critică cinică la adresa tuturor vârfurilor politicii care au populat spațiul publoc românesc. Mulți dintre artiștii cu patalama la mână spun că devii un bun artist abia atunci când reușești să te desprinzi de ceea ce ai învățat la școală. Reflexul de a uita și de a ieși din ceea ce ai învățat e mai important decât diploma. Faptul că trei dintre lucrările lui nea Ionică s-au vândut chiar atunci la expoziție, pentru suma de o mie de euro fiecare, n-a surprins pe nimeni. Ba chiar galeristul Dan Popescu are planuri mari cu restul lucrărilor lui Bârlădeanu:
“Am pus stop la vânzare pentru că mi se pare că merită un destin mai bun și trebuie să treacă de nivelul de galerie, să ajungă la muzeu. Mai devreme sau mai târziu se va întâmpla dar speranța mea e să se întâmple cât mai repede. Ar fi bine să se întâmple aici la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) pentru că o bună parte din arta lui implică un context românesc. Dar dacă ei nu se mișcă destul de repede, am să văd alte spații. Cei de la MNAC par dispuși. Încerc să înțeleg cum e să nu te înțeleagă nimeni atâția ani și dintr-o dată toată strădania ta să capete sens. Eu mă bucur. E realmente o descoperire cu care sunt mândru.”
Astăzi, la mai bine de un an de la “renașterea” sa, Ion Bârlădeanu s-a apucat din nou să lucreze. Locuiește într-o garsonieră și are o rentă lunară, obținută în urma semnării unui contract cu galeria H’art. Din cele 40 de colaje realizate, 10 sunt geniale, spune Dan Popescu. Galeristul ce și-a descoperit Graal-ul la gunoi pregătește împreună cu un tânăr regizor un film despre viața lui Bârlădeanu. El este convins că artistul din ghenă e de neocolit în istoria artei românești, ba mai mult, că e important și pentru istoria artei în general.
(Andreea Demirgian)
|
|
| |
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
MP3 |
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
AAC+ |
|
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
| Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI |
2025-04-03
Print
Ascultă din nou