|
Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
 |
Arhiva :
|
|
| Martorul surpriză |
| (2008-11-30) |
| Ultima actualizare: 2008-12-05 11:54 EET |
Iarna trecută, mii de oameni au petrecut ceasuri în vasta expoziție de fotografie a lui Andrei Pandele deschisă la etajul 3 al Teatrului Național. În șase săli, întinse pe 1400 de metri, fotografii uriașe în care aproape puteai intra cu totul, zgândăreau răni vechi și amintiri uitate, aduceau lacrimi în ochi, stârnind deopotrivă hohote de râs, neîncrezătoare. Cei mai mulți dintre privitori erau uluiți, emoționați. Păreau să creadă că, dacă fotografiatul fusese adesea interzis și mai tot timpul rău văzut pînă în 1989, nimeni nu îndrăznise să fotografieze aproape totul în “România lui Ceaușescu”.
Expoziția, nu prima dar, fără îndoială, cea mai importantă dintre cele semnate de arhitectul fotograf Andrei Pandele, a fost organizată cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România. Caietul-program al expoziției, realizat în condiții grafice excepționale de Editura Compania, s-a bucurat de o popularitate neașteptată, mi-a spus Adina Kenereș, directoarea editurii:
“Expoziția a fost senzațională, cu totul neașteptată, iar noi am avut șansa de a-i face catalogul. Am construit de fapt un soi de imagine bine digerată din care să se înțeleagă ce e cu Andrei Pandele și ce e nu numai cu comunismul, ci cu fotografia de calitate de prin ‘75 încoace până prin ‘96. Acel minunat catalog nu s-a putut comercializa. Făcea parte din aparatul de mecenat al Ordinului Arhitecților, care cereau ca obiectul să nu fie comercializat pentru profit. Am primit mail-uri de la sute de inși, ne-au telefonat, rugându-ne să le dăm catalogul. Când auzi de 100 de ori “plătesc oricât” și ești obligat să răspunzi “nici dacă plătiți un vagon de lingouri de platină nu-l puteți avea”, după ce răspunzi așa de mii de ori, îți cam crapă obrazul și te gândești că trebuie să faci ceva.”
Așa a apărut cartea-album intitulată “Martorul Surpriză”, editată la cererea și presiunea publicului. Argumentul principal a venit însă de la un important număr de dascăli, care o cereau în scop didactic. Adina Kenereș:
“Cineva a strigat de-a dreptul în telefon: Doamnă, dumneavoastră nu înțelegeți că eu sunt profesor de română la clasa a 11-a și a 12-a și în fața mea am copii născuți în 1989 care nu înțeleg nimic din ce vorbesc eu aici?”. Atunci am înțeles că trebuie să fie ceva între album de artă și material didactic. Să poată circula și în România dar și în străinătate, să fie frumos dar nu prea scump.”
Desigur, e greu de înțeles de ce ar fi stat oamenii la o coadă la butelii despre care nu se știe sigur dacă vin, nici cum se puteau găti pui de 200 de grame, nici de ce a fost nevoie să fie mutate biserici, mai ales dacă ești născut după 1989. Pentru cei mai “vechi” pe lume însă, “Martorul surpriză” poate fi o ocazie de-a-și revedea o parte gri a vieții, pe care o ignoră, orbiți fiind de luminile de neon ale lumii noi. Andrei Pandele este singurul fotograf care trăind dincolo de Cortina de Fier a început și a dus la bun sfârșit un proiect împotriva sistemului:
“Eu am început prin a încerca să păstrez în memorie monumente care urmau să dispară. Am aflat că Marele Cârmaci s-a hotărât să demoleze centrul ca să-și facă o piramidă pentru el și am încercat să fac câteva imagini cât mai deosebite care să aibă în arriere-plan niște clădiri reprezentative ale orașului care urmau să dispară: spitalul Brâncovenesc, biserici, străzi, cartierul Uranus, tot felul de lucruri de-astea. Am fost oprit de cel puțin 30 de ori de miliție, li se părea bătător la ochi ce făceam. Asta m-a făcut să învăț foarte repede legile și să aflu câteva lucruri interesante: de ce șefi se tem ei și că au o psihologie care seamănă cu a răufăcătorilor și a câinilor răi, sunt foarte agresivi cu cei fricoși și foarte umili cu cei insolenți. Am trecut prin asta destul de ușor.”
Cum a reușit Andrei Pandele să scape nepedepsit de sistem, umblând ani de zile cu aparatul de gât? Experimentat fotograf de sport, s-a obișnuit să fotografieze fără să ducă aparatul la ochi, în fracțiuni de secundă, uneori ascunzând aparatul sub haină. El spune că asta i-a creat o reputație deloc de invidiat în acele vremuri:
“Eram destul de cunoscut și în mediul fotografilor și în cel al arhitecților ca o persoană cumva între excentric și țăcănit. Mă descurcam destul de bine și eram tolerat.”
Cu toate acestea, spune Adina Keneres, imaginile imortalizate uneori în grabă de Andrei Pandele, fără a avea pretenția de a fi fotografii de artă, demonstrează pricepere nu doar în arta surprinderii vieții ci și în istoria artei și în tehnicile de laborator:
“Nu sunt amintirile lui Gică din colț. Am făcut și eu poze, a făcut și tata și toți le păstrăm în albume, dar ele nu au impact, nu au forța unei imagini care vorbește. Ochiul care a văzut aceste fotografii este format și în tehnica și istoria fotografiei și în istoria artei. Foarte multe țin de focalizări, de timpi de expunere, de contrast, de saturație, sunt lucruri foarte calculate. “
Cartea Martorul-surpriză are darul de a te prinde într-o călătorie condensată prin aproape trei decenii ce azi ni se par imposibile, improbabile, incredibile. Explicațiile fotografiilor, traduse și în limba engleză de Mike Ormsby, o fac accesibilă și cititorilor străini, care de multe ori par mai receptivi la acest tip de imagine decât românii. Atitudinea ușor rezervată a privitorului român poate fi motivată și de vântul rece care răzbate din anumite imagini. “N-am crezut că poți atinge atâtea corzi cu un fapt la limita artei, așa cum e considerată aici fotografia”, îmi mărturisea Adina Kenereș în finalul discuției noastre. “Martorul surpriză” poate însă schimba considerațiile asupra fotografiei.
(Andreea Demirgian)
|
|
| |
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
MP3 |
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
AAC+ |
|
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
| Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI |
2025-04-03
Print
Ascultă din nou