|
Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
| Zugrav de lux |
| (2007-07-13) |
| Ultima actualizare: 2007-07-13 14:45 EET |
După ce aţi pus parchetul laminat, aţi terminat cu gresia şi cu faianţa şi aţi reglat intensitatea spoturilor, după ce aţi hotărât să înlocuiţi mocheta potrivită pentru trafic greu cu covoare în care piciorul să se afunde până la gleznă, după ce aţi schimbat perdelele şi aţi împrospătat aerul casei, ce mai rămâne de făcut? Cum puteţi completa sau, mai bine zis, complimenta decorul casei voastre? Depinde de buget… Puteţi cumpăra o colivie uriaşă în care să ţineţi un papagal exotic… sau puteţi comanda un acvariu cu peşti rari… sau puteţi chema un pictor care să vă deseneze ceva în ton cu restul camerei. Specializaţi în pictură monumentală şi în decoraţiuni interioare, pictorii care acceptă provocarea unui perete alb fac ceea ce se cheamă o zugrăveală de lux. Iulian Tudorică este unul dintre puţinii care se încumetă la o astfel de lucrare.
Pictor şi grafician cu peste 10 ani de experienţă în lumea artei, Iulian Tudorică este cel la care oamenii apelează pentru a-şi înfrumuseţa şi mai mult (dacă este posibil) vastele apartamente. Este vorba, desigur, despre vile şi sedii de firme, despre pereţi noi, încă mirosind a mortar ud dar şi despre case vechi care au nevoie de un nou suflu. Iulian merge la faţa locului şi încearcă să găsească soluţia cea mai bună pentru fiecare spaţiu: “Vizualul nu e ceva întâmplător. Când priveşti la ceva anume, puţin din ceea ce vezi pătrunde în subconştient şi atunci asta îţi creează o stare de spirit care te face să te porţi într-un fel, în raport cu ceilalţi. N-aş spune că vizualul completează viaţa omului ci poate să-i modifice starea de spirit. Lucruri făcute prost în partea de vizual influenţează ceea ce faci profesional, îţi influenţează modul de comportament şi raporturile cu ceilalţi. Când clientul vrea ceva ce nu corespunde esteticii, caut să-l conving că nu e bine ce vrea şi ajungem la soluţiile cele mai elegante. În general, clienţii nu prea ştiu ce vor şi e nevoie de explicaţii pe care profesionistul trebuie să le dea, ca să poată clientul înţelege ce e folositor şi ce nu, ce e de impact şi ce nu, ce e în plus şi ce e în minus. De exemplu, unii vor ceva foarte agitat, foarte colorat… compoziţia, dacă nu o ţii în mână, atât din punct de vedere geometric cât şi cromatic, sau ca desen/contrast, poate anihila întregul demers. Există o zonă optimă de tratare şi acea zonă optimă doar un profesionist o vede cu adevărat.”
O piesă de mobilier, felul în care cade lumina, numărul de plante din încăpere pot complica lucrurile şi pot face ca pictura interioară să nu se mai citească atât de bine. Dar nu orice se potriveşte cu orice altceva şi uneori pictorul are nevoie de mult tact şi multă deschidere pentru a găsi soluţia cea mai bună: “Am văzut la cineva acum doi ani un mobilier foarte deschis, pus pe un perete deschis. Nu se citea mobilierul pe perete. Parchetul era foarte închis şi asta făcea să fie puţin deranjant… Pe de altă parte, mai avea un geam rotund cu o imitaţie de vitraliu care complica dpdv cromatic situaţia. Mi-a zis: “dom’le nu pot să dau jos vitraliul ăla de acolo că am dat bani mulţi pe el, geamul e rotund şi de asta nu pot să mai intervin să schimb mare lucru. Găseşte-mi tu o soluţie să dea totuşi frumos vitraliul ăsta. Era o casă particulară cu un living foarte mare, aproape o sală. Avea şi un fel de nişă pătrată… i-am propus o compoziţie care să comenteze vitraliul şi să creeze o relaţie între zona foarte colorată şi mică a vitraliului şi restul camerei. Între acel element plus un element de friză circulară care înconjura întreaga cameră, s-a creat o relaţie: punctul cel mai accentuat fiind vitraliul, punctul 2 fiind nişa şi 3 friza decorativă. Era un dialog între părţi. În afară de asta, am mai găsit o soluţie de multiplicare a parchetului prin aplicarea unor bucăţi de foiţă care oglindeau parchetul şi în felul acesta încăperea a început să devină un întreg.”
Nu toţi pereţii albi sunt o provocare pentru Iulian. Nu simte nevoia să acopere orice gol. El spune că există spaţii neutre, în care o implicare artistică e de prisos. Golul însuşi face parte din compoziţie. O tratare prea amănunţită poate strica un concept. Dar atunci când se apucă de “zugrăvit” un perete trebuie să ştie toate datele despre camera în care pictează: “Dacă pictez un perete trebuie să compun toată camera. Trebuie să ştiu unde pui dulapul ăla, ce ai de gând să faci cu partea celaltă, de unde vine lumina şi lucrurile se complică. Dacă vrei pe perete trebuie să îmi dai toate detaliile despre camera aia. Mi-ai dat toate detaliile despre camera aia, am pornit la acţiune. Ştiu că fac o compoziţie din camera întreagă.”
Desigur, nu orice cameră suportă un basorelief. Nu orice perete este potrivit pentru decorare monumentală. Dar perspectivele false pot da o viaţă nouă unui hol prea îngust sau pot încărca de semnificaţie un simplu colţ dintr-o casă. Iulian Tudorică spune că decorarea pereţilor nu este pur şi simplu fiţă lipsită de substanţă: “Normalizarea vieţii sociale şi economice (la noi timidă) duce la o tendinţă a omului de a-şi normaliza şi spaţiul în care trăieşte: îşi poate permite să îşi comande un tablou, o decorare a peretelui care nu e neapărat o pictură, o pot numi zugrăveală de lux… ceva care să comenteze mobilierul, raportul cu fereastra. Nu e neapărat o fiţă, e dorinţa omului de a face şi din perete ceva. Pentru foarte mulţi clienţi am lucrat asemenea basoreliefuri, unii vor perspective false şi elemente de arhitectură care se pierd, sculpturi de diferite feluri. Asemenea lucruri se citesc discret pe peretele alb şi pot da iluzia de spaţiu mare. Am lucrat la un hotel pentru nişte oameni care erau destul de cunoscători ceva foarte light… foarte deschis… apărea o parte de arhitectură care se pierdea într-o grădină din zona quatrocento, era ceva gen Perugino. A fost o experienţă, am lucrat cu mare plăcere la ea pentru că era şi mare şi tema, fiind dificilă, era o provocare.
Ai zice că la un preţ mediu de aproximativ 250 de euro metrul pătrat de zugrăveală de lux, pictorul nostru n-are prea multe comenzi. Dimpotrivă, râde Iulian: “De câţiva ani am avut comenzi mereu, uneori pe unele nici nu am putut să le onorez. Au fost şi perioade când nu am avut deloc comenzi. Dar sunt căutat pentru că puţină lume se poate descurca cu o asemenea suprafaţă, nu să o facă corect. Corect poţi învăţa să faci orice. Dar să creezi raportul acela echilibrat între corect şi foarte plastic, firesc… e mai delicat şi nu oricine poate. Eu cred că pictura asta de perete e ceva necesar, pentru că oamenii tot timpul vor, există cerere însă trebuie rezolvată partea de relaţie între cel care cere şi cel care face. Eu nu mă duc la om să-i spun: măi, aici aş vrea să îţi fac o pictură. El vine la mine şi îmi spune aici aş vrea să fac ceva, poţi să îmi propui ceva pt. locul ăsta. Am văzut nişte oribilităţi pe perete… Superkitsch-uri. Şi super kitsch-ul ăsta nu este un rateu, nu este ceva naiv, nu este ceva inocent, e ceva care poate fi făcut din prostie dar face atât de mult rău psihicului uman şi societăţii, în general, pentru că este un surogat şi surogatul creează gândul surogat, atitudinea surogat şi aşa mai departe. Nu e ceva inocent. Efectul kitsch-ului este devastator.” (Andreea Demirgian)
|
|
| |
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
MP3 |
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
AAC+ |
|
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
| Ascultaţi programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI |
2025-04-05
Print
Ascultă din nou