|
Abonare newsletter RRI
(adresă e-mail):
|
| De ce iubim anii ’30? |
| (2008-12-07) |
| Ultima actualizare: 2008-12-12 12:02 EET |
Trei cuvinte definesc anii ’30 ai secolului 20, după părerea sociologului Mirel Bănică: Bauhaus, mici şi Paul Morand. "De ce iubim anii ’30" este titlul unui curs propus recent celor interesaţi de subiect de Fundaţia Calea Victoriei din Bucureşti. De ce această temă? Pentru că anii ’30 ai secolului 20 au fost o perioadă marcată de optimism.
România era un stat mare, după primul război mondial, tradiţia şi societatea tradiţională coabitau cu formele cele mai neaşteptate şi mai nebuneşti de avangardă. Moneda naţională, leul, era foarte puternică şi asta făcea ca traiul zilnic să nu fie o corvoadă prea mare. Mirel Bănică este doctor în ştiinţe politice şi sociolog dar şi un pasionat cercetător al acestei perioade considerate ca "anii de aur" ai României moderne.
Cum se explică interesul multor compatrioţi şi privirea nostalgică în urmă? Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru RRI, Mirel Bănică mi-a spus că mentalul colectiv al popoarelor păstrează pe termen lung amintirile unor perioade de calm dintre două furtuni: în cazul nostru, cele două războaie mondiale.
"Anii 30 sunt idealizaţi nu numai de români ci şi de polonezi, de cehi şi de alte popoare din colţul ăsta de lume în care suntem şi noi. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost foarte scurtă, a durat mai puţin de două decenii până să înceapă cel de-al doilea război mondial. Frenezia vieţii pe care ei o trăiau se vede cel mai bine în operele de artă: toţi marii pictori români au prins foarte bine această plăcere de a trăi în anii ’30 şi în operele clasicilor pe care din păcate azi nu-i mai citim sau i-am uitat aproape cu totul."
Pe parcursul a câteva întâlniri săptămânale, Mirel Bănică va trece în revistă stilul de viaţă, ziarele vremii, bucătăria şi publicitatea, felul în care oamenii se mişcau încoace şi încolo într-o Europă ce-şi revenea după ororile primului război mondial şi după criza economică fară precedent. Cum va face asta? Cercetând operele de artă şi literatură a vremii.
"Întotdeauna artiştii au avut o sensibilitate care a devansat-o pe aceea a oamenilor politici şi a geopoliticienilor. Ei au arătat foarte bine de ce se simţeau bine în aceşti ani ‘30. Oamenii politici au murit însă, geopolitica nu mai e nici ea la modă decât atunci când vorbim de petrol, arta a rămas, e perenă. Putem mai uşor vorbi astăzi despre artă şi tablouri decât despre altceva. Spiritul anilor ‘30, aşa cum insectele rămân închise în chihlimbar îl avem în aceste romane despre care vorbeam, în tablouri, în fotografii."
Cum arăta România anilor ’30? Cel mai bine, spune Mirel Bănică, o descrie francezul Paul Morand în cartea sa intitulata "Bucharest": "Am plecat la Sinaia, mi-am luat Mercedesul de 120 de cai putere dar a trebuit să evit trei vaci şi două găini până acolo."
Într-o ţară care-şi redefinise graniţele şi a cărei industrie duduia, alimentată de curenţii europeni ce circulau liber, românii şi în special bucureştenii descopereau "la joie de vivre". Cum se explică această descoperire? Ne spune Mirel Bănică:
"În România anilor ’30 ascensiunea socială se făcea mult mai rapid decât în ziua de astăzi. Cineva care făcea studii în străinătate (centrele de predilecţie erau Berlin şi Paris) şi se întorcea în România, avea certitudinea că va găsi un post bine plătit. Inginerul de mine era sigur că va găsi un post de funcţionar în Ministerul Minelor, medicul care făcea medicina la Paris era foarte sigur că va deveni şef de clinică. Aveau dintr-o dată foarte mulţi bani şi îşi permiteau să se mute în locuinţe ultimul răcnet. Dar nu era luxul opulent al zilelor noastre. Erau locuinţe desenate de arhitecţi care la rândul lor învăţaseră şcoală în Occident şi erau lăsaţi să se exprime de către oamenii care îi finanţau, îi lăsau să-şi dea frâu liber fanteziilor lor arhitecturale."
Aşa au apărut în Bucureşti principalele clădiri, unele dintre ele încă în picioare, care făceau capitala României să semene pe o stradă cu Berlinul, pe alta cu Parisul şi pe următoarea cu New York-ul. Cei ce erau la vârsta activă din toate punctele de vedere, trăiau bine şi asta se vedea în stilul de viaţă.
"Se mânca foarte bine, de la vlădică până la opincă. Erau şi restaurante care încercau să imite marile restaurante din Paris sau din Berlin dar se mânca foarte bine şi în cârciumile de cartier sau în cele presărate în jurul Oborului. Interesant este că toată această elită a anilor ’30 le frecventa cu mare pasiune pe amândouă, cu asiduitate şi încerca să găsească lucrurile bune. Nu era nicio ruşine dacă începeai ziua la Capşa şi o terminai la un şpriţ undeva în Obor. Acum mi-e teamă că aceia pe care-i luăm uneori ca exemplu cultural nu mai consideră lucrul ăsta de bon-ton."
Week-end-urile se petreceau la Balcic (actualmente pe teritoriul Bulgariei), unde se pleca "în bandă", spontan, acolo mergeau cei ce aveau nevoie de apă şi soare, de natură şi de exotism, pentru că Balcicul era în acea vreme exoticul de la îndemâna noastră, exoticul apropiat de noi. Epoca aceasta caracterizată de eleganţă, maniere importate din centrele universitare europene, plăcerea de a cheltui şi avântul creator pe care-l capeţi atunci când "a trăi" nu-ţi ocupă tot timpul, este subiect de reflecţie şi analiză. De ce, ne spune Mirel Bănică:
"Fac parte din generaţia anilor ‘90 care era foarte legata de anii ’30 prin lecturile pe care le aveam: Cioran, Eliade, Ionescu… Noi, oamenii între 32 şi 40 şi ceva de ani, am avut ceva din spiritul acelor ani, fără să ne dăm seama. Eram educaţi indirect de tirajele de masă ale unor autori redescoperiţi din acel timp, care au fost devoraţi. Atunci când încerci să distingi, să scoţi din context o epocă istorică pentru a o analiza atent, trebuie să ai un criteriu de comparaţie. Criteriul nostru este prezentul. Întotdeauna baleiem între prezent şi trecut. Prezentul nostru este aşa de paradoxal, aşa de haotic încât n-aş avea curajul să-i fac o analiză. Poate peste încă 100 de ani strănepoţii noştri vor fi nostalgici după anii 2000, dar mă cam îndoiesc."
(Andreea Demirgian)
|
|
| |
WMA |
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
MP3 |
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
|
|
128kbps : |
1
2
3
|
| |
AAC+ |
|
|
48kbps : |
1
2
3
|
|
|
64kbps : |
1
2
3
|
| Ascultaţi programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+ |
 Mascota istorică a
RRI |
2025-04-06
Print
Ascultă din nou